Miza de miliarde din spatele numirii premierului: rețeaua germană din jurul lui Ilie Bolojan
Propunerea pentru funcția de premier, Siegfried Mureșan, se numără printre politicienii români cu cele mai strânse legături cu Germania. Europarlamentarul provine dintr-o familie cu rădăcini în această țară, a studiat la Berlin și a fost bursier cu stagiu de pregătire în Parlamentul german. Timp de trei ani, a activat ca consilier al președintelui Comisiei pentru Afaceri Europene din Bundestag, Gunther Krichbaum.
Parcursul său profesional s-a desfășurat în mare parte în jurul instituțiilor și structurilor politice germane, iar ulterior și-a continuat activitatea în Partidul Popular European, alături de formațiunile politice germane CDU și CSU.
Un alt nume cu conexiuni la Berlin este Dominic Fritz. Născut în Germania, actualul președinte al USR și-a continuat studiile în statul german și a lucrat în administrația fostului președinte federal Horst Köhler înainte de a veni în România. Astăzi, Fritz este unul dintre partenerii politici ai lui Ilie Bolojan.
Contracte fără licitații și legături de afaceri
Lista continuă cu Oana Gheorghiu, vicepreședinte PNL. Anca Alexandrescu a prezentat o manevră prin care aceasta ar fi atribuit fără licitație un contract către o firmă din Germania. Realizatoarea emisiunii „Culisele Statului Paralel” susține că înțelegerea pentru dezvoltarea portofelului digital a fost semnată cu una dintre firmele pentru care ar fi intervenit Oana Gheorghiu.
Și fostul vicepremier Dragoș Anastasiu a trăit aproape 14 ani în Germania, unde a studiat medicina și a profesat înainte de a reveni în România. Una dintre primele sale vizite oficiale în calitate de vicepremier a fost în Germania.
Ilie Bolojan a fost acuzat de lipsă de transparență privind atribuirea contractelor după ce a încheiat contractul cu Rheinmetall. Compania germană urmează să primească peste 5,6 miliarde de euro din partea României, în calitate de principal contractor în cadrul programului.
Parteneriatul dintre România și Rheinmetall în cadrul programului SAFE a stârnit nemulțumiri în industria europeană de apărare. Printre cei care au criticat guvernul Bolojan se numără și alte companii din Europa, precum Beretta.