Ilie Bolojan, chemat din nou în Parlament. Comisia CCR se reunește a treia oară

Ilie Bolojan, citat din nou în Parlament pentru explicații privind întâlnirea cu șefa CCR

Comisia de Constituționalitate din Parlament îl citează pentru a treia oară pe Ilie Bolojan pentru a oferi explicații în legătură cu întâlnirea care a avut loc în biroul președintelui Senatului cu președinta Curții Constituționale, Simina Tănăsescu. Audierile s-ar putea desfășura chiar în timpul negocierilor pentru formarea noului Guvern.

Până în prezent, nici fostul premier, nici președinta Curții Constituționale nu au răspuns invitațiilor parlamentarilor de a se prezenta în fața comisiei. Comisia se reunește pentru a treia oară după două amânări.

Discuția nu a figurat pe agendele oficiale

Întâlnirea dintre cei doi a avut loc în biroul președintelui Senatului, iar discuția nu a figurat pe agendele oficiale. Potrivit informațiilor disponibile, întâlnirea s-a desfășurat cu doar câteva zile înainte ca judecătorii Curții Constituționale să se pronunțe asupra unui amendament la legea Fritz.

Comisia de Constituționalitate și-a început activitatea ca urmare a acestei întâlniri. Parlamentarii urmează ca, în zilele următoare, să prezinte și un raport final privind ancheta desfășurată.