Ion Cristoiu despre jocul politic post-vot. Cine câștigă din căderea Guvernului Mureșan

Ion Cristoiu: Toți actorii politici au avut de câștigat după căderea Guvernului Mureșan

Analistul politic Ion Cristoiu a declarat că respingerea Guvernului condus de Siegfried Mureșan în Parlament nu poate fi privită prin prisma unui singur câștigător, întrucât mai mulți actori politici și-au atins obiectivele în urma acestui episod.

Potrivit analizei sale, președintele a avut mai multe motive să considere rezultatul votului drept favorabil. Unul dintre acestea ar fi legat de electoratul său, iar un altul de îndeplinirea celei de-a doua condiții constituționale pentru declanșarea alegerilor anticipate, respectiv căderea a cel puțin două guverne. Cristoiu susține că, în acest context, la următorul guvern va apărea „șantajul cu anticipatele”, iar președintele are acum o poziție de forță în raport cu clasa politică.

Ilie Bolojan ar fi scăpat de Siegfried Mureșan

În analiza sa, Ion Cristoiu a arătat că și Ilie Bolojan ar fi avut un motiv să considere favorabil rezultatul votului, întrucât respingerea Guvernului Mureșan a înlăturat posibilitatea ca acesta să ajungă premier și să dobândească o poziție de forță în PNL.

„Ilie Bolojan a scăpat de Siegfried Mureșan. S-a încercat și această variantă și rămâne în continuare”, a afirmat analistul.

Sorin Grindeanu și AUR, printre cei care au câștigat

Cristoiu îi include în aceeași categorie și pe Sorin Grindeanu și AUR. Potrivit analistului, Grindeanu ar fi scăpat astfel de posibilitatea de a fi înlocuit de Siegfried Mureșan, în timp ce AUR și-ar fi păstrat poziționarea pe care a avut-o în acest context politic.

„Sorin Grindeanu a scăpat de posibilitatea de a fi el în locul lui Siegfried Mureșan. AUR a jucat în continuare în locul pe care l-a avut. Toți au avut de câștigat”, a declarat Cristoiu.

Siegfried Mureșan, câștigătorul vizibilității

În opinia analistului politic, cel mai mare câștig ar fi fost însă al lui Siegfried Mureșan. Cristoiu susține că desemnarea pentru funcția de premier i-a oferit o expunere publică pe care nu ar fi avut-o în mod obișnuit, inclusiv prin numeroase interviuri.

„Siegfried Mureșan a câștigat cel mai mult, pentru că o persoană despre care nici eu nu știam, Siegfried Mureșan nu spunea nimic, a avut 16 interviuri pe gratis. A avut o mega vizibilitate. Pe Siegfried Mureșan nu-l chema la interviu nici dacă plătea. Și-a făcut vizibilitate, acum se poate întoarce acolo la consiliu”, a explicat Cristoiu.

Cristoiu susține că toți știau că Guvernul va cădea

Ion Cristoiu afirmă că rezultatul votului era cunoscut de principalii actori politici încă dinaintea desemnării lui Siegfried Mureșan. Analistul susține că întreaga procedură a fost una formală, în care fiecare parte ar fi jucat rolul unui proces real de formare a Guvernului.

„Știa că nu iese. Ce dracu, suntem oameni normali? Toți, până și poporul român, președintele, Siegfried Mureșan, PNL, USR, Grindeanu, AUR, toți știau că numirea asta e de ochii lumii”, a declarat Cristoiu.

Analistul a făcut referire și la un precedent din martie 2020, când președintele de atunci a încercat să provoace alegeri anticipate după căderea Guvernului Orban, iar Curtea Constituțională a atras atenția că desemnarea unui premier nu trebuie făcută „de ochii lumii”. Potrivit lui Cristoiu, de această dată „s-a jucat perfect, fără fisură”, astfel încât nici zece Curți Constituționale nu ar putea spune că procedura nu a fost reală.

„A fost un teatru extraordinar, adică chiar de Teatru Național, bine făcut”, a concluzionat Ion Cristoiu.