Marius Lulea, apel ferm către clasa politică: „Să discutăm mai puțin despre funcții și să salvăm țara de la faliment”
Președintele fondator al AUR, Marius Lulea, a criticat dur, într-o intervenție la Realitatea PLUS, modul în care politicienii de la putere abordează criza guvernamentală, susținând că prioritatea reală a României nu este împărțirea funcțiilor, ci evitarea falimentului.
„Noi trebuie să discutăm mai puțin despre funcții. Am auzit niște colegi vorbind despre funcții: să avem și noi niște miniștri, niște secretari de stat, poate să punem un președinte la Senat. Eu, sincer să fiu, sunt consternat de această situație”, a declarat Lulea.
El a subliniat că, în calitate de antreprenor și fondator, scopul său când a intrat în politică a fost să facă bine românilor, iar pentru creșterea încrederii în statul român, politicienii ar trebui să discute despre soluții, nu despre funcții.
Reducerea impozitării muncii și tăierea risipei, printre soluțiile propuse
Marius Lulea a dat exemplul impozitării muncii, arătând că aceasta trebuie redusă progresiv. „Nu este normal să dai 3.000 de lei la salariat și 3.000 de lei la stat”, a afirmat el.
Liderul AUR a adăugat că ar fi vrut să vadă mai întâi o scădere a risipei statului și o reorganizare administrativă, amintind că în Olanda există doar 350 de primării la 18 milioane de locuitori, în timp ce în România sunt peste 3.000. El a propus reducerea acestora la maximum 500 și tăierea grupurilor de influență.
Critici la adresa lui Siegfried Mureșan: „Nu avea ce să caute la Palatul Victoria”
Referindu-se la Siegfried Vasile Mureșan, Lulea a declarat că acesta nu avea ce să caute la Palatul Victoria, pentru că nu are experiență. „Ce să caute Mureșan să conducă România? Era ceva total ilogic”, a spus el.
Președintele fondator al AUR a insistat că România are nevoie de profesioniști, de oameni cu experiență fie în zona antreprenorială, fie în administrație, și că dezbaterea publică trebuie să se concentreze pe planuri concrete de salvare a țării de la faliment.
„Trebuie să vedem: vine cineva cu un plan concret să salvăm țara de la faliment? Pentru că, dacă nu, s-ar putea ca în viitor să intrăm în junk”, a avertizat Marius Lulea.