Ilie Bolojan: PNL votează Guvernul Niculescu, dar rămâne în Opoziție, fără coaliție cu PSD

PNL va susține Guvernul condus de Lucian Niculescu, dar rămâne în opoziție

Grupurile parlamentare ale PNL, reunite miercuri, au votat de principiu pentru susținerea instalării Guvernului condus de premierul desemnat Lucian Niculescu, în vederea încheierii crizei politice. Anunțul a fost făcut de Ilie Bolojan, care a precizat că liberalii nu vor intra într-un guvern alături de PSD și că partidul ar urma să rămână în opoziție. Decizia finală urmează să fie luată în cadrul Biroului Politic Național.

Liderul liberal a declarat că grupurile parlamentare ale PNL au dat trei voturi privind poziția partidului în actualul context politic. Primul vizează susținerea instalării Guvernului condus de Lucian Niculescu, pentru a pune capăt crizei politice. Al doilea stabilește că PNL nu va intra într-un guvern alături de PSD și va rămâne în opoziție. Al treilea vot a fost unul de principiu pentru încheierea unui acord cu premierul desemnat, care să includă obiective clare, prezentate public atât de Ilie Bolojan, cât și de membrii PNL.

Angajament de șase luni fără moțiuni de cenzură

În cadrul ședinței de miercuri, Ilie Bolojan le-ar fi prezentat liberalilor și un proiect al acordului politic pe care urmează să îl semneze cu premierul desemnat Lucian Niculescu. Prin acest acord, PNL s-ar angaja ca, timp de șase luni, să nu semneze nicio moțiune de cenzură împotriva Guvernului. Practic, liberalii nu ar contribui la demiterea Executivului condus de Lucian Niculescu în această perioadă.

Liderul liberal a afirmat că PNL înțelege situația prin care trece România și că partidul a abordat cu responsabilitate evoluțiile din această perioadă.

„Acestea fiind spuse, PNL înțelege situația pe care România o traversează în toată această perioadă și a tratat lucrurile cu responsabilitate. Dorința noastră este să punem capăt crizei politice”, a transmis Ilie Bolojan.

Premierul interimar a precizat că urmează o ședință a Biroului Politic Național, în cadrul căreia va fi luată decizia finală privind susținerea celor trei puncte votate de grupurile parlamentare ale partidului. La finalul ședinței, liberalii sunt așteptați să voteze propunerile prezentate, inclusiv susținerea Guvernului propus de Lucian Niculescu, urmând să fie făcute și declarații de presă.