Nicușor Dan despre guvernul Niculescu: șanse mari să treacă

Nicușor Dan estimează șanse mari ca Guvernul Niculescu să treacă de votul Parlamentului

Președintele României, Nicușor Dan, a declarat vineri seara, după reuniunea Consiliului European de la Bruxelles, că există șanse foarte mari ca Guvernul condus de premierul desemnat Luca Niculescu să obțină votul Parlamentului. Șeful statului a subliniat că acordurile dintre premier și partidele politice pot asigura stabilitatea de care România are nevoie.

„Eu sunt bucuros că există acorduri între primul ministru și partide. Aceste acorduri prevăd o stabilitate de care România are nevoie pentru rectificare, care e o urgență, pentru bugetul pe anul viitor, pe care eu sper să-l trecem prin Parlament anul acesta și pe chestiuni de bun-simț care asigură stabilitatea guvernării pe o perioadă semnificativă din momentul ăsta”, a afirmat Nicușor Dan în cadrul unei conferințe de presă.

Președintele a adăugat că această așteptare a românilor devine realitate, deși și-ar fi dorit ca ea să se fi împlinit mai devreme: „Evident că m-aș fi bucurat ca ea să devină realitate acum patru luni sau cinci luni.”

Liderul de la Cotroceni a reiterat că vede șanse foarte mari ca noul Executiv să treacă de votul legislativului.

Președintele spune că va colabora instituțional cu noul Guvern

Întrebat dacă este mulțumit de guvernul constituit în jurul premierului desemnat Luca Niculescu, Nicușor Dan a răspuns că nu el este cel care trebuie să fie mulțumit. „Suntem într-o democrație, în democrație oamenii votează partide și partidele, prin votul lor în Parlament, numesc guvernul”, a explicat șeful statului.

Președintele a precizat că va încerca să colaboreze instituțional cu noul Executiv pe măsurile pe care acesta le va adopta și și-a exprimat speranța că nu va ajunge în situația de a-l critica.