Diviziuni în PNL înaintea votului pentru Guvernul Niculescu

Diviziuni în PNL înaintea votului pentru învestirea Guvernului Niculescu

În tabăra liberală se conturează o schimbare de strategie înaintea votului de învestire a Guvernului condus de Lucian Niculescu. Tensiunile din interiorul Partidului Național Liberal au ieșit la iveală inclusiv în ultima ședință a partidului, desfășurată înainte de semnarea acordului politic cu Luca Niculescu.

Mai mulți membri din teritoriu și lideri liberali și-au exprimat nemulțumirea față de Ilie Bolojan, criticând scorul la care a ajuns partidul și deciziile luate în ultima perioadă. De asemenea, aceștia au contestat situația în care PNL a ajuns să voteze un guvern condus de Lucian Niculescu, în condițiile în care, în ultimele luni, ar fi putut susține un Executiv condus de Adrian Veștea.

Condițiile impuse de Ilie Bolojan

În acest context, Ilie Bolojan a stabilit o serie de condiții pentru noul premier desemnat, în perspectiva semnării acordului politic. Printre acestea se numără menținerea țintelor de deficit și continuarea măsurilor de austeritate.

Totodată, liderul liberal a avertizat că, în cazul în care aceste condiții nu vor fi respectate, ar putea fi analizată inclusiv posibilitatea inițierii unei moțiuni de cenzură, după adoptarea legii bugetului de stat pentru anul viitor. O asemenea eventualitate ar putea pune sub semnul întrebării respectarea acordului politic semnat chiar de el.

Votul nu ar urma să fie unitar

Potrivit unor surse politice, la ședința plenurilor reunite ale celor două Camere ale Parlamentului, în care urmează să fie votată învestirea Guvernului condus de Lucian Niculescu, liberalii nu vor acorda neapărat un vot unitar. Astfel, nu toate cele 81 de voturi ale parlamentarilor PNL ar urma să fie acordate în bloc în favoarea noului Executiv.