Câciu acuză lipsa de transparență la deficit: „Bolojan ascundea cifrele”

Adrian Câciu acuză lipsa de transparență privind deficitul și datoriile statului

Fostul ministru de Finanțe Adrian Câciu susține că explicațiile oferite de Ministerul Finanțelor confirmă existența unor facturi neachitate de 29 de miliarde de lei. Acesta îi cere ministrului Alexandru Nazare să prezinte public situația datoriilor și critică modul în care Ilie Bolojan și-a construit imaginea în jurul reducerii deficitului.

Într-o intervenție televizată, Adrian Câciu a declarat că datele publicate de Eurostat confirmă diferențe între deficitul prezentat anterior de Ilie Bolojan și Alexandru Nazare și situația reflectată de noile informații. În opinia sa, explicațiile oferite de Ministerul Finanțelor privind facturile neachitate arată că există o problemă financiară care trebuie prezentată transparent populației.

Diferența dintre cifrele prezentate și datoriile neachitate

Fostul ministru afirmă că publicarea datelor Eurostat a adus o confirmare a estimărilor invocate anterior și că Ministerul Finanțelor a oferit, în cele din urmă, o explicație publică privind facturile restante.

„Am văzut comunicatul Eurostat. Dacă până acum eram în zona de estimări ale noastre, Eurostatul a venit cu o confirmare a estimărilor. Practic există o diferență față de deficitul pe care Bolojan și Nazare l-au publicat de-a lungul timpului. În această seară avem și prima explicație publică de la Ministerul Finanțelor, care confirmă că există această gaură. Evident o face puțin mai mică, dar 29 de miliarde la domnul Nazare confirmă printr-un comunicat în această seară că există această diferență de facturi neachitate”, a declarat Adrian Câciu.

Câciu îi cere ministrului Alexandru Nazare să adopte o abordare mai transparentă și să prezinte situația financiară fără a încerca să minimalizeze dificultățile existente.

„Eu cred că trebuie să înțeleagă și domnul Nazare că trebuie să intre într-o altfel de guvernare, una mai transparentă. Până la urmă astea sunt cifrele. Nu înțeleg de ce ar trebui să spun că totul e bine când toată lumea știe că nu e bine”, a mai spus Adrian Câciu.

Cereri privind facturile restante și cheltuielile statului

Adrian Câciu susține că problemele financiare nu pot fi rezolvate printr-o comunicare axată pe imagine și că Ministerul Finanțelor trebuie să prezinte public obligațiile pe care statul nu le-a achitat. El amintește cheltuielile cu dobânzile, facturile la energie și alte plăți restante, inclusiv cele legate de concediile medicale.

„Avem datorii, avem asta, nu ne mai ajungem cu facturile. Trebuie ieșit din marketingul ăsta pe care l-a făcut Bolojan. Dacă nu ridica el problema, probabil că nici astăzi n-aveam această explicație de la ministrul de Finanțe, pe care de vreo două săptămâni îi cerem să vină cu situația la zi a datoriilor statului. A venit în sfârșit cu o parte din ele și ne spune că există o problemă cu 29 de miliarde de lei neachitate”, a spus Câciu.

Fostul ministru a menționat și pierderile din PNRR, despre care afirmă că nu au fost comunicate public.

Avertisment privind dobânzile și presiunea asupra bugetului

Adrian Câciu atrage atenția și asupra costurilor de împrumut, despre care spune că ar putea crește în contextul situației economice din Europa. În opinia sa, Guvernul trebuie să prezinte soluții atât pentru plata facturilor restante, cât și pentru gestionarea cheltuielilor cu dobânzile.

Câciu invocă situația Franței, pe care o folosește drept exemplu pentru a ilustra schimbările de pe piețele financiare, și avertizează că România ar putea resimți la rândul său efectele unor costuri mai ridicate de finanțare.

„Situația e foarte complicată în Europa. Franța a ajuns la dobânzi de 5%. Deci lucrurile sunt foarte periculoase și asta înseamnă de fapt că pe noi ne va costa mai mult, adică dobânzile vor crește. Guvernul trebuie să vină acum cu o soluție. Trebuie plătite facturile. Pentru că aia sunt bani pe care constructorii nu i-au încasat, cei din energie nu i-au încasat, poate pensionarii nu și-au încasat drepturile, poate persoanele cu handicap nu și-au încasat drepturile”, a declarat Adrian Câciu.

Comparația cu personajul Spânul din „Harap-Alb”

Fostul ministru a criticat și imaginea publică pe care, în opinia sa, premierul Ilie Bolojan și-a construit-o în jurul reformelor și al reducerii deficitului. Câciu a apelat la personajele din povestea „Harap-Alb” pentru a-și susține comparația politică, acuzându-l pe fostul șef al Guvernului că și-ar fi atribuit meritele unor realizări anterioare.

„Domnul Bolojan s-a comportat precum Spânul și a însușit toate calitățile realizărilor de până atunci și a fost el cel care l-a uzurpat pe Harap-Alb, l-a făcut sluga lui, că așa a făcut și cu PSD-ul și cu toată țara și și-a creat imaginea de prinț, de erou. În timp ce făcea lucrul ăsta de marketing, ascundea cifrele, iar românii sărăceau. Asta e realitatea. Trebuie să o spunem”, a mai spus Adrian Câciu.