Ministrul Apărării dispune control la Direcția Generală pentru Armamente pe programul SAFE
Ministrul Apărării, Radu Oprea, a anunțat că a semnat ordinul prin care Corpul de Control al ministerului va verifica modul în care au fost derulate achizițiile prin programul european SAFE. Decizia vine după ce volumul mare de documente și complexitatea dosarului au făcut necesară implicarea specialiștilor din cadrul structurii de control.
Oprea a explicat că verificările vor viza atât caracteristicile tehnice ale echipamentelor comandate, cât și respectarea procedurilor de atribuire și raportul dintre specificațiile tehnice și prețurile negociate pentru produse similare.
Ministrul critică foștii responsabili din Guvernul Bolojan
În cadrul intervenției sale, Radu Oprea a susținut că principalele decizii privind programul SAFE au fost luate în grupul de lucru de la Cancelaria Primului Ministru, din care făcea parte Mihai Jurca, pe atunci șef al Cancelariei. Ministrul a menționat că din acest grup ar fi trebuit să facă parte și ministrul Economiei de la acea vreme, Irineu Darău, pentru partea de cooperare industrială, precum și ministrul Apărării de la acea dată, Radu Miruță.
Oprea consideră că foștii oficiali ar fi trebuit să formalizeze aceste discuții astfel încât să existe o responsabilitate directă și clară. El a precizat că a solicitat acestora o discuție lămuritoare, dar că foștii responsabili au refuzat un dialog direct pe marginea subiectului.
Verificări pe bani publici
Ministrul Apărării a subliniat că programul SAFE implică banii tuturor cetățenilor români, motiv pentru care transparenta și corectitudinea procedurilor sunt esențiale. El a arătat că a promis aceste verificări încă din timpul audierilor în Parlament și că intenționează să obțină cât mai repede explicații legate de derularea programului.
Controlul dispus de noul ministru ar urma să stabilească dacă procedurile au fost respectate și dacă statul român a negociat în condiții avantajoase achizițiile derulate prin programul european de înzestrare. Declarațiile vin în contextul în care programul SAFE este intens dezbătut în spațiul public, pe fondul întrebărilor legate de transparența procesului de selecție, de participarea industriei românești de apărare și de beneficiile economice pe care aceste contracte le vor aduce României.