Grindeanu cere verificarea contractelor mici din programul SAFE: „Unele ridică mari semne de întrebare”
Președintele PSD, Sorin Grindeanu, a cerut verificarea atentă a zecilor de contracte de valoare mai mică derulate în cadrul programului SAFE, dincolo de acordurile mari deja cunoscute, afirmând că unele dintre ele ridică semne serioase de întrebare. Declarația a fost făcută miercuri seară, la un post TV.
Grindeanu a precizat că i-a solicitat ministrului Radu Oprea să analizeze cu atenție aceste contracte. „Dincolo de acest contract cu Rheinmetall, cred că sunt câteva zeci de contracte cu firme tot în acest program SAFE și acolo m-aș uita foarte atent. I-am cerut ministrului Oprea și l-am rugat să se uite foarte atent și pe aceste contracte mai mici ca valoare. Pot să fie foarte, foarte dubioase, cu semne de întrebare. E bine să fie înlăturate acele semne de întrebare”, a declarat liderul PSD.
El a subliniat că orice suspiciune trebuie clarificată și că autoritățile competente pot cerceta dacă legea a fost încălcată. „Lucrurile, eu cred că nu vor rămâne așa (…) sunt organele competente care pot să cerceteze dacă a fost depășită legea”, a mai spus Grindeanu. Acesta a adăugat că, dacă ar fi în locul celor care pot decide în acest moment, ar dispune o analiză riguroasă pentru a stabili dacă semnele de întrebare pot fi clarificate sau rămân simple suspiciuni.
Declarațiile vin în contextul în care fostul premier Ilie Bolojan a afirmat, tot miercuri, că în contractul semnat de România cu Rheinmetall nu ar exista clauze păguboase pentru țară și s-a arătat convins că verificarea va confirma acest lucru. De asemenea, președintele Nicușor Dan a declarat marți că nu are, în momentul de față, vreo suspiciune că vreunul dintre contractele SAFE ar avea probleme, menționând că a știut că o sumă consistentă merge, în urma discuțiilor, către Rheinmetall.