Sorin Grindeanu, reacție după controversa ținutelor de la botezul din Timișoara
Președintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat că evenimentul de la Timișoara, unde a fost naș, a creat o percepție greșită despre partid și despre relația acestuia cu problemele cotidiene ale românilor. Liderul social-democrat a recunoscut că reacțiile apărute în spațiul public l-au afectat și că și-a cerut scuze în fața cetățenilor.
„Încep prin a spune un lucru foarte clar: Partidul Social-Democrat nu e un partid perfect, nu e un partid imaculat și nu am să pretind, ca președinte al PSD, că suntem așa. Evident am fost afectat de acest eveniment”, a afirmat Grindeanu.
„Nu sunt un om bogat, dar nu sunt nici sărac”
Liderul PSD a făcut o distincție între ținuta pe care a purtat-o în calitate de naș și vestimentația extravagantă a unora dintre invitați, care a atras atenția publicului. El a precizat că are un salariu decent și că își permite să poarte un costum cu papion la un astfel de eveniment.
„Vă spun sincer că, la nivel personal, evident, sunt un om care e al treilea om în stat și are un salariu decent și care își permite – nu sunt un om bogat, dar nu sunt un om sărac – care își permite să meargă, atunci când e naș, îmbrăcat într-un costum și cu papion. Dar nu e vorba despre asta. Este vorba despre o imagine proastă, greșită și pentru asta mi-am cerut eu scuze în fața românilor și vă recunosc că nu mi-am revenit câteva zile bune și nici acum”, a completat Sorin Grindeanu.
Mesajul care l-a deranjat cel mai mult pe liderul PSD
Grindeanu consideră că imaginile de la botez au transmis impresia că social-democrații nu înțeleg dificultățile prin care trec oamenii. El a făcut referire și la măsurile de austeritate adoptate în perioada în care Ilie Bolojan s-a aflat la conducerea Guvernului, susținând că petrecerea a transmis un mesaj nepotrivit într-un moment în care românii resimt efectele reducerilor.
„Am chiar certitudinea că imaginea transmisă de noi a fost una că suntem rupți de realitate. Că, în timp ce un an jumătate Bolojan a tăiat tot și a dus România în cap, noi ne strângem undeva și nu ne dăm seama, fiind veniți noi la guvernare de o săptămână, nu ne dăm seama de realitate și ăsta a fost motivul pentru care, în primul rând, am ieșit să-mi cer scuze”, a spus liderul PSD.
Acesta a adăugat că nu poate controla alegerile vestimentare ale tuturor invitaților, dar că, în calitate de președinte al partidului, avea responsabilitatea de a reacționa public.
„Sigur că nu pot să răspund pentru modul în care se îmbracă unii dintre colegii mei sau de soțiile domniilor lor, dar, ca președinte al Partidului Social Democrat, mi-am cerut scuze și încerc și în seara aceasta, dar vă asigur de ceva, că nu suntem rupți de realitate”, a conchis Sorin Grindeanu.
Cine a participat la evenimentul de la Timișoara
Botezul care a stârnit controverse a fost organizat la Timișoara, unde copilul lui Alfred Simonis, președintele Consiliului Județean Timiș, a fost botezat de Sorin Grindeanu. La petrecere au fost prezenți mai mulți lideri și reprezentanți ai PSD, printre care Lia Olguța Vasilescu, Alexandru Rogobete, Alexandru Rafila, Florin Manole, Daniel Băluță și Bogdan Ivan. La eveniment a participat și Sorin Ionescu, ministru delegat pentru învățământul preuniversitar.
Fotografiile publicate ulterior pe rețelele sociale au atras atenția prin ținutele scumpe și accesoriile purtate de unele dintre invitate. Printre persoanele despre care s-a vorbit în mediul online s-a numărat și Sorina Docuz, partenera fostului premier Marcel Ciolacu, care a apărut într-o rochie gri, accesorizată cu o haină de blană ce părea a fi din șinșilă. Imaginile au generat comentarii despre luxul afișat la petrecere, iar unii internauți au vehiculat că haina ar putea valora zeci de mii de lei.