Misterul ferestrelor zidite din clădirile vechi: o poveste despre taxe și arhitectură
Plimbându-ne prin orașele vechi, mulți dintre noi am observat un detaliu arhitectural neobișnuit: ferestre care nu mai au geamuri, ci sunt complet zidite. Deși pare un capriciu al constructorilor sau o urmă a unor renovări haotice, explicația acestui fenomen este una surprinzător de pragmatică și are rădăcini într-o perioadă în care fiscul era la fel de inventiv ca și astăzi.
În Anglia, în anul 1696, în timpul domniei regelui William al III-lea, autoritățile au introdus o taxă calculată în funcție de numărul ferestrelor unei locuințe. Legiuitorii considerau că numărul ferestrelor putea reprezenta un indicator al averii proprietarului, iar impozitul reprezenta astfel o modalitate convenabilă de a colecta fonduri la buget. Pe măsură ce taxa a crescut, proprietarii au început să caute soluții pentru a plăti mai puțin. Una dintre cele mai simple metode era zidirea ferestrelor, astfel încât acestea să nu mai fie luate în calcul la stabilirea impozitului.
Taxa pe ferestre a fost eliminată în Anglia abia în anul 1851, după numeroase critici legate de efectele sale asupra condițiilor de locuire și sănătății populației. Închiderea ferestrelor ducea la lipsa luminii naturale și a ventilației, transformând locuințele în spații insalubre.
Ferestre zidite și în România: motive variate
Fenomenul nu este străin nici de România. Ferestrele zidite pot fi văzute la clădirile istorice, la casele vechi din centrele orașelor și la unele imobile construite în secolele al XIX-lea și al XX-lea. Spre deosebire de cazul englez, la noi motivele sunt mai diverse și țin mai puțin de fiscalitate.
Printre explicații se numără renovările succesive, schimbarea destinației încăperilor, consolidarea pereților, modificarea fațadelor sau transformarea unor spații de locuit în spații comerciale. În unele cazuri, ferestrele au fost închise pentru a împiedica privirile indiscrete din clădirile învecinate sau pentru a respecta anumite reguli privind distanța dintre construcții.
Astfel, ceea ce pare la prima vedere un defect sau o enigmă arhitecturală se dovedește a fi, de cele mai multe ori, rezultatul unor decizii practice, fie că vorbim despre evaziunea fiscală din secolul al XVII-lea englez sau despre adaptările impuse de vecinătăți și de schimbările de funcțiune din orașele românești.