Concert la Filarmonica Oltenia cu dirijor sud-coreean Jangwon Seo.

Un val de muzică clasică a inundat Craiova: Filarmonica Oltenia a făcut din nou sold out

Într-o seară de vineri, în sala Filarmonicii Oltenia, s-a desfășurat un concert care a făcut din nou sold out. La pupitrul dirijoral s-a aflat un prieten al Craiovei, dirijorul sud-coreean Jangwon Seo, un maestru al batutei, care a condus orchestra cu o mână fermă și o inimă plină de pasiune.

Un început surprinzător și o partitură grea

Concertul a debutat cu o surpriză pentru spectatori, care au fost întâmpinați de sunetele melodioase ale lucrării „Fanfare pour précéder La Péri”, interpretată de orchestra de suflători, ce părea să vină din spatele lor, lângă ușile de la intrare. Partea „grea” a serii a fost, desigur, „Concertul nr. 3 în Do minor pentru pian și orchestră, op. 37” de Ludwig van Beethoven, cu solistul Csíky Boldizsár, care a mai concertat la Craiova, răspunzând astfel invitației din partea oltenilor.

Finalul serii: o simfonie care a legat două lumi

Finalul serii a fost asigurat de una dintre lucrările mele preferate, „Simfonia nr. 9 în Mi minor, op. 95, „Din Lumea Nouă” de Antonín Dvořák, o capodoperă care a marcat începuturile muzicii clasice americane. Ovațiile publicului după fiecare lucrare și chemarea la bis a protagoniștilor au fost dovada că muzica a atins sufletele tuturor celor prezenți.

Un spectator special: Adrian Severin

La spectacolul de vineri seara, Filarmonica Oltenia a avut un spectator special: fostul ministru de Externe și fost președinte al OSCE, Adrian Severin, prezent la Craiova cu ocazia participării sale la Congresul Institutului de cercetări socio-umane al Academiei României, filiala Craiova, unde a fost invitat să vorbească la sesiunea cu tema “Fake news și manipulare în știrile de război”. Conferința lui Severin a avut titlul “Manipularea conștiinței publice după terminarea Războiului rece: obiective, metode, instrumente”.

Un moment de relaxare după concert

După încheierea spectacolului, am organizat o ședință foto ad hoc în foaierul filarmonicii, la care au participat vedeta serii, dirijorul Jangwon Seo, alături de managerul Ivona Stanculeasa, Adrian Severin și colega noastră Adriana Sălcianu.

Sursa: Top Secret Craiova