Regulile privind absențele și nota la purtare pentru anul școlar 2026-2027
Absențele nemotivate pot afecta situația școlară a elevilor, iar regulamentul pentru anul școlar 2026-2027 stabilește clar condițiile în care nota la purtare poate fi scăzută. Conform acestuia, nota la purtare se reduce atunci când un elev acumulează 20 de absențe nemotivate într-un an sau dacă absențele reprezintă cel puțin 20% din numărul total anual de ore la o disciplină, inclusiv la modul.
Cum se motivează absențele
Profesorul face prezența la fiecare oră și notează în catalog elevii care nu participă la curs. Dacă elevul nu poate ajunge la școală din motive medicale, părinții trebuie să prezinte documentele care justifică absența. Scutirile medicale sunt eliberate de medicul de familie, de medicul cabinetului școlar sau de un alt medic specialist. Acestea pot fi adeverințe medicale, certificate, foi de externare sau scrisori emise de unitatea medicală în care elevul a fost internat. Toate documentele trebuie să aibă viza cabinetului sau unității medicale ori cea a medicului.
Conform Ministerului Educației, și părinții pot solicita motivarea unui anumit număr de ore fără acte medicale. Într-un an se pot modifica 40 de absențe, însă fără ca acestea să depășească 20% din numărul total anual de ore la o disciplină.
Termenul de depunere a documentelor justificative
Părintele sau reprezentantul legal trebuie să depună o cerere scrisă la învățător, la profesorul pentru învățământul primar sau la diriginte. Dacă elevul are 18 ani, poate depune personal cererea. Documentele trebuie prezentate în maximum șapte zile calendaristice de la revenirea elevului la ore. În cazul în care termenul nu este respectat, absențele rămân nemotivate. Excepție fac elevele gravide și elevii care sunt părinți. Regulamentul prevede modificarea a 100 de ore într-un an școlar, cu condiția ca acestea să nu reprezinte mai mult de 40% din numărul de ore al unei discipline.
Motivarea absențelor pentru activități sportive și competiții
Pentru cantonamente, competiții sportive, olimpiade și concursuri, absențele pot fi motivate cu aprobarea directorului, în baza unei solicitări scrise din partea antrenorilor, profesorilor sau reprezentanților cluburilor și organizațiilor sportive.