PSD propune uniforme școlare obligatorii în învățământul preuniversitar
Partidul Social Democrat propune introducerea obligativității uniformelor școlare în învățământul preuniversitar, măsură care ar urma să se aplice începând cu anul școlar viitor. Anunțul a fost făcut de senatorul Daniel Zamfir, care a susținut că această inițiativă are ca scop reducerea diferențelor materiale dintre elevi și prevenirea situațiilor de bullying legate de posibilitățile financiare ale familiilor.
Daniel Zamfir: „Școala nu trebuie să fie despre modă”
Senatorul social-democrat a declarat, marți, la Palatul Parlamentului, că școala ar trebui să pună în centrul atenției performanța și valoarea elevilor, nu hainele pe care aceștia le poartă. „Eu, împreună cu colegii mei semnatari ai acestei inițiative și cu toți colegii din Partidul Social Democrat, am dorit să introducem obligativitatea uniformelor școlare în învățământul preuniversitar, pentru că am constatat că școala nu trebuie să fie despre modă și nici despre modalități de bullying împotriva celor care nu-și permit o ținută în concordanță cu ce este astăzi în rândul tinerilor”, a afirmat Daniel Zamfir.
Potrivit senatorului PSD, elevii ar trebui apreciați pentru ceea ce pot și pentru rezultatele pe care le obțin, nu pentru situația financiară a familiei din care provin. „Școala trebuie să fie despre ce poate elevul, despre valoarea lui în școală, nu despre posibilitățile materiale ale părinților”, a spus el.
Uniforma, văzută ca simbol al apartenenței la școală
Daniel Zamfir a explicat că uniforma nu ar trebui percepută ca o constrângere, ci ca un element prin care elevii să simtă că aparțin unei anumite comunități școlare. „Uniforma școlară să reprezinte o mândrie, o apartenență și în niciun caz o constrângere”, a declarat senatorul.
Potrivit acestuia, proiectul nu prevede o uniformă identică pentru toate școlile din România. Fiecare unitate de învățământ ar urma să își stabilească propriul model de uniformă, după discuții cu părinții, elevii și consiliul profesoral. „Nu va fi o uniformă identică pentru toate unitățile de învățământ, dar, da, trebuie să existe acest mijloc prin care elevii să înțeleagă că aparțin unei unități de învățământ care, până la urmă, este și un sentiment de mândrie”, a mai spus Daniel Zamfir.
Critici la adresa dezbaterilor din Comisia de Învățământ
Senatorul PSD a criticat și modul în care s-au desfășurat discuțiile din Comisia de Învățământ, susținând că dezbaterea pe tema obligativității uniformelor școlare a fost transformată într-o confruntare politică. „Ceea ce ați văzut din partea curentului neomarxist prezent astăzi în Comisia de Învățământ s-a transformat într-adevăr într-un circ politic care nu are nicio legătură cu ceea ce trebuie să fie acest proiect de lege”, a declarat el.
Potrivit lui Daniel Zamfir, măsura ar urma să fie aplicată începând cu anul școlar viitor, iar modelul uniformei va fi decis la nivelul fiecărei unități de învățământ.