Anca Alexandrescu: Ilie Bolojan nu mai poate rămâne în fruntea PNL

Anca Alexandrescu: Ilie Bolojan nu mai poate rămâne la șefia PNL după posibila audiere la DNA

Jurnalista Anca Alexandrescu a declarat că premierul interimar Ilie Bolojan nu mai poate rămâne în fruntea PNL în contextul în care acesta ar putea fi audiat vineri la DNA Iași, în dosarul care îl vizează pe omul de afaceri Fănel Bogos.

„Este foarte clar că el nu mai poate rămâne în fruntea PNL. Vor fi și mai multe opinii care vor cere ca Ilie Bolojan să plece din fruntea partidului, după nenumăratele eșecuri pe care le-a înregistrat de când a preluat partidul, cu sondaje”, a afirmat Alexandrescu.

Aceasta a explicat că o eventuală debarcare a lui Bolojan din conducerea PNL ar echivala cu pierderea susținerii atât pentru funcția de premier, cât și pentru linia dură pe care acesta o menține în negocierile pentru formarea unui nou guvern.

„Cred că după ceea ce se va întâmpla mâine, cresc șansele trecerii unui guvern săptămâna viitoare, indiferent cine va fi desemnat prim-ministru. În mod sigur, guvernul se va forma în jurul PSD-ului, dar audierea de mâine a lui Ilie Bolojan cred că va fi punctul care va da foc definitiv PNL”, a mai spus realizatoarea emisiunii „Culisele Statului Paralel”.

Ea a menționat că din gruparea care i se opune lui Ilie Bolojan vin declarații din ce în ce mai dure și că situația s-ar putea detona în interiorul PNL, ceea ce ar putea duce la un număr tot mai mare de voturi din partea liberalilor pentru un viitor guvern.

Posibila audiere a lui Ilie Bolojan la DNA Iași

Premierul interimar Ilie Bolojan ar putea ajunge vineri, 2 octombrie, în fața procurorilor DNA Iași, în dosarul care îl vizează pe omul de afaceri vasluian Fănel Bogos, potrivit unor surse.

Conform informațiilor obținute, șeful Executivului ar urma să fie audiat, cel mai probabil, în calitate de martor. Surse politice precizează că, având în vedere statutul său parlamentar și funcția deținută la momentul întâlnirii investigate, orice eventuală modificare a calității procesuale ar necesita procedurile prevăzute de lege.

Dosarul Bogos: ce vizează ancheta DNA

Dosarul în care este cercetat omul de afaceri vasluian Fănel Bogos este instrumentat de procurorii DNA Iași și vizează presupuse intervenții pentru schimbarea conducerii Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Vaslui.

Potrivit DNA, Fănel Bogos este cercetat pentru instigare la șantaj și cumpărare de influență. Anchetatorii susțin că, în noiembrie 2025, ar fi existat demersuri pentru exercitarea influenței asupra președintelui Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor, în vederea schimbării din funcție a directorului DSVSA Vaslui cu o persoană agreată de omul de afaceri.

Numele lui Ilie Bolojan apare în contextul unei întâlniri pe care acesta a avut-o cu Fănel Bogos. Bogos a declarat că discuția cu Bolojan a fost una scurtă și „principială” și că nu a discutat cu premierul despre bani.