Anca Alexandrescu readuce în discuție declarațiile lui Liviu Dragnea despre George Simion și Florian Coldea
Realizatoarea emisiunii „Culisele Statului Paralel”, Anca Alexandrescu, a lansat noi acuzații la adresa liderului AUR, George Simion, susținând că informațiile apărute recent despre relațiile acestuia cu persoane din anturajul PSD oferă o perspectivă nouă asupra declarațiilor făcute de Liviu Dragnea în 2023.
Într-o intervenție telefonică, jurnalista a afirmat că declarațiile fostului lider PSD privind o presupusă legătură între George Simion și fostul prim-adjunct al SRI, Florian Coldea, ar trebui reevaluate în contextul noilor informații apărute în spațiul public despre presupusele relații ale liderului AUR cu oameni de afaceri și cu personaje politice din zona PSD.
„Clarificarea trebuie să o facă Florian Coldea și George Simion”
Anca Alexandrescu a declarat că lămurirea acestor aspecte este responsabilitatea directă a celor doi: „Clarificarea nu trebuie să o facem noi, trebuie să o facă Florian Coldea și George Simion, să iasă și să spună. Am înțeles că domnul Simion a rămas blocat pe maneaua de pe TikTok, dar asta nu ține loc de explicații. Eu cred că trebuie să avem o abordare serioasă. Dacă vrea să fie un politician care să conteze în România și care să conducă România în mod onest, trebuie să lămurească aceste chestiuni. Pentru că legăturile sale cu zona Coldea devin din ce în ce mai clare”.
Jurnalista a făcut referire și la informațiile prezentate recent în emisiune despre presupuse conexiuni ale liderului AUR cu persoane influente din PSD: „Am arătat inclusiv legătura cu pesediști de frunte. Păi tu vrei să vii să-mi spui mie că vrei să schimbi sistemul și că ești împotriva sistemului lucrând cu oameni din sistem? Cu baroni locali ai PSD-ului? Păi ce facem? Schimbăm pe unii cu alții? Asta se dorește? Adică această nouă putere dorește să preia, de fapt, metehnele vechii puteri?”.
„Am uitat despre această declarație a lui Dragnea. Acum puzzle-ul începe să prindă contur”
Anca Alexandrescu a explicat că declarația lui Liviu Dragnea despre Simion a revenit în atenție după ce o telespectatoare i-a readus aminte de acel moment. „Am căutat-o împreună cu colegii. Iată că am găsit-o. Liviu Dragnea poate să dea amănunte suplimentare, inclusiv cei doi jurnaliști care erau în platou, Iosefina Pascal și Marius Gîlăzan. Probabil că și ei au uitat de această declarație”.
În opinia sa, informațiile apărute în ultimii ani au început să formeze o imagine mai amplă: „Lucrurile acestea au venit pas cu pas, informație după informație, și s-a creat un puzzle. În momentul în care constați că ceea ce a spus unul și ce a spus altul începe să prindă contur și să formeze o imagine care conduce la ideea că, într-adevăr, există ceva necurat în spate, trebuie să vorbești public. Nu asta este datoria noastră de jurnaliști? Constatăm că în spatele unor lozinci și unor declarații și promisiuni pentru un public care este disperat și care nu mai suportă ceea ce i se întâmplă de 36 de ani se află, de fapt, aceleași aranjamente, aceleași manevre, aceleași legături cu personaje care au fost crescute de sistem, au făcut milioane de euro în spate, oameni de afaceri dubioși, personaje politice”.
Jurnalista a sugerat că tot mai mulți români și-au pus întrebări despre poziționarea liderului AUR încă din perioada alegerilor prezidențiale din 2025, iar noile informații ar putea explica de ce, sub conducerea lui Simion, partidul a avut o evoluție contradictorie: „Sunt niște lucruri care trebuie lămurite. Să lămurească domnul Simion, să lămurească instituțiile statului ce se întâmplă. Și, evident, să ne lămurim de ce AUR face acest joc de glezne și nu dorește nici să ajungă la guvernare, nici să se ajungă la alegeri anticipate”.
Într-o reacție, referitor la presupusele legături cu Coldea, George Simion a afirmat că neagă „în totalitate aceste invenții. Sunt minciuni sfruntate. Ce aveți de faceți așa?”.