Bolojan ar fi respins acordul comun propus de UDMR
Ilie Bolojan, premierul interimar al României, ar fi respins propunerea UDMR privind încheierea unui acord comun între partide și guvernul condus de Luca Niculescu, potrivit unor surse politice. Liderul PNL ar prefera în schimb semnarea unui acord separat cu premierul propus, în locul unui document semnat împreună cu PSD și UDMR.
Potrivit acelorași surse, UDMR ar fi pregătit să susțină un guvern condus de Luca Niculescu și ar fi propus încheierea unui singur acord, semnat de PNL, PSD, UDMR și Luca Niculescu. Documentul ar urma să includă angajamentul partidelor de a nu semna nicio moțiune de cenzură în primele șase luni de mandat ale noului guvern.
Acorduri separate în locul unui document comun
În condițiile respingerii variantei unui document comun, atât PSD, cât și UDMR ar urma să încheie acorduri individuale cu premierul propus. Prin aceste documente, partidele s-ar angaja să nu susțină demiterea guvernului în primele șase luni de mandat.
Acordurile de susținere ar putea fi semnate cel mai probabil mâine, după ce Luca Niculescu va depune în Parlament lista miniștrilor și programul de guvernare.