Scandal între PNL și USR după anunțul candidaturii comune din 2028
Un schimb dur de replici a avut loc între PNL și USR, după ce Radu Miruță, prim-vicepreședintele USR, a anunțat că cele două partide intenționează să candideze împreună la alegerile parlamentare din 2028. Declarația a venit pe fondul unor atacuri dure între cele două formațiuni, inclusiv la nivelul liderilor.
Prim-vicepreședintele PNL, Ciprian Ciucu, i-a numit pe cei de la USR „niște agitați”, în cadrul unei ședințe a PNL Buzău la care a participat și președintele liberal Ilie Bolojan. Edilul general al Capitalei a spus că aceștia contestă orice, indiferent de situație, ajungând să se certe chiar și între ei, și a declarat că PNL este singurul partid „normal la cap” din România.
Replica lui Clotilde Armand
La scurt timp, fostul primar USR al Sectorului 1, Clotilde Armand, i-a răspuns ironic lui Ciprian Ciucu într-o postare pe platforma X.
„Am văzut meduze cu mai multă coloană vertebrală. Poate mai multă modestie nu i-ar strica”, a transmis Clotilde Armand.
Ciucu acuză că declarațiile i-au fost scoase din context
După reacția fostei primărițe USR și valul de mesaje apărute în mediul online, Ciprian Ciucu a încercat să stingă scandalul printr-un mesaj publicat pe Facebook, în care susține că declarațiile i-au fost scoase din context.
„O fi țânțar, o fi armăsar… eu cred că lumea se plictisește. În lipsă de subiecte peste week-end unii se isterizează că i-aș fi făcut eu pe cei de la USR «agitați». Evident că e o tâmpenie, scoasă din context. Oi fi zis ceva despre toate partidele în cadrul unei întâlniri interne, este atât de irelevant încât nici nu mai țin minte”, a scris Ciprian Ciucu, prim-vicepreședinte PNL.
Contextul anunțului privind alianța PNL-USR
Radu Miruță susține că este nevoie de această alianță PNL-USR, mai ales în cazul în care PSD s-ar alia cu AUR. El a declarat că cele două partide intenționează să formeze liste comune atât pentru candidaturile la primării, cât și pentru Parlament.
„Fiecare își face o analiză: unde sunt județele în care lucrurile astea ar funcționa de la sine”, a transmis prim-vicepreședintele USR.