Liderii PSD s-au reunit la Timișoara pentru botezul fiului lui Alfred Simonis
Social-democrații au lăsat deoparte agenda politică pentru o seară și s-au adunat sâmbătă la Timișoara, la botezul fiului președintelui Consiliului Județean Timiș, Alfred Simonis. Evenimentul a reunit zeci de lideri ai partidului, potrivit informațiilor publicate.
Nașii micuțului au fost Sorin Grindeanu și soția sa. Printre invitați s-au numărat fostul premier Marcel Ciolacu, însoțit de partenera sa, Sorina Docuz, dar și europarlamentarul Claudiu Manda, alături de soția sa, Lia Olguța Vasilescu, primarul municipiului Craiova.
Primarul Craiovei a transmis un mesaj pentru copil: „Să fie sănătos, să crească frumos și să aibă mult noroc”.
Potrivit informațiilor, invitații au avut parte și de un moment muzical special, atmosfera fiind întreținută de artistul italian Al Bano.