Grindeanu: PSD nu susține un guvern tehnocrat și cere o majoritate transparentă
Liderul PSD, Sorin Grindeanu, a declarat că social-democrații nu susțin scenariul unui guvern tehnocrat și a pledat pentru formarea unei majorități parlamentare transparente, într-un context marcat de discuții privind o eventuală schimbare a formulei de guvernare.
„PSD-ul nu susține acest sceniu de guvern tehnocrat”, a afirmat Grindeanu, subliniind că soluția trebuie să fie un guvern susținut de o majoritate clară în Parlament.
Liderul social-democrat a precizat că formațiunea pe care o conduce are deja protocoale de colaborare cu grupuri politice și că se apropie de o majoritate parlamentară. „Această majoritate trebuie să fie una transparentă”, a adăugat el, explicând că nu ar accepta formarea unor înțelegeri politice ascunse.
Grindeanu a făcut apel la reducerea tensiunilor dintre partidele parlamentare și la renunțarea la discursurile populiste. „Cred că e nevoie ca toată lumea să lase un pic tonul mai jos, să lăsăm chestiuni populiste și să încercăm să facem un guvern”, a spus acesta.
Liderul PSD a susținut că România are nevoie rapid de un cadru guvernamental stabil, în condițiile în care pe agenda Executivului se află probleme precum finanțarea sistemului de sănătate, situația unor administrații locale și rectificarea bugetară.