Marcel Ciolacu: Mă simt incomod să vorbesc din nou despre spitalele regionale.

”Ca şi prim-ministru, este normal să fiu mândru, alături de echipa guvernamentală, dar parcă am o jenă de a mai vorbi încă o dată despre spitalele regionale. De 15 ani de zile, toţi politicienii din România, toate guvernele din România, toţi miniştrii sănătăţii au vorbit şi şi-au pus în oferta electorală cele trei spitale regionale, respectiv cel de la Iaşi, Cluj şi Craiova”, a spus premierul, după ceremonie.

Premierul Marcel Ciolacu a arătat că ”este un moment care pare un pic ireal”. ”În sfârşit am semnat construcţia la două spitale regionale, la cel de la Cluj şi la cel de la Iaşi, urmează din câte am înţeles că săptămâna viitoare urmează să se închidă procedurile şi la spitalul regional de la Craiova. Vorbim la cele două spitale de o investiţie de aproape 7 miliarde de lei, aproximativ 1,5 miliarde de euro, bani prinşi în PNRR. În schimb (..), termenul de execuţie este scurt”, a mai afirmat Ciolacu, precizând că termenul este 2026.

Premierul a precizat că a găsit înţelegere şi o echipă determinate să finalizeze o promisiune de 15 ani de zile. ”Acum 15 ani s-a făcut primul studiu privind celebrele spitale regionale”, a completat Ciolacu, arătând că ”au reuşit în final să finalizeze procedurile şi urmează construcţia şi utilarea spitalelor”.

Sursa: Realitatea.net