Persoanele asigurate în sistemul public de pensii care îndeplinesc condițiile de înscriere la pensie pot opta între acordarea pensiei pentru limită de vârstă și continuarea activității cu acordul anual al angajatorului până la împlinirea vârstei de 70 de ani, a precizat, în exclusivitate la Realitatea Plus, ministrul Muncii, Simona Bucura Oprescu.
„Este opțiunea pe care fiecare dintre noi o avem, aceea de a beneficia de pensie sau de a continua activitatea. Putem avea în continuare și contract de muncă și putem în continuarea să avem și cumulul pensiei cu salariul fără absolut nicio problemă, dar dacă dorim să rămânem la același angajator avem posibilitatea de a rămâne cu acordul angajatorului până la 70 de ani”, a precizat ministrul.
Simona Bucura Oprescu a precizat că ceea ce s-a modificat este majorarea limitei de vârstă până la care se poate rămâne în activitate de la 68 la 70 de ani.
„În 2020-2021 s-a negociat PNRR-ul. Din păcate, aici România și-a luat un angajament pe care nouă ne-a fost destul de greu să îl acomodăm cu condițiile reale ale pensionarilor din România, fiindcă în acest PNRR s-a băgat 9.4% acel procent care practic îngheța pensiile românilor până în 2070 și care menținea pensiile românilor la un nivel foarte scăzut în raport cu toate pensiile din Uniunea Europeană. Media europeană este de 13,6%, cheltuială din PIB cu pensiile. În Italia și în Grecia avem peste 17%, în Franța 15,9. În Germania, o țară cu un echilibru bugetar foarte bun, 12,6%. Aceasta a fost o chestiune. Altă chestiune a fost limitarea posibilităților de pensie anticipată și intenția de reglementarea a fost rămânerea în câmpul muncii până la 70 de ani. Noi nu am crescut vârsta de pensionare. În cazul femeilor, am venit cu beneficii pentru acestea de așa manieră încât pe de o parte să avem o eșalonare a vârstei de pensionare. Pe de altă parte, perioada de creștere copil să fie perioadă contributivă și pentru fiecare copil născut și crescut să avem o reducere a vârstei de pensionare. Dar, pe lângă asta am încercat să avem niște praguri încât românii să se poată bucura și de pensie”, a mai precizat ministrul Muncii, în exclusivitate la Realitatea Plus.