Modificarea datei alegerilor prezidențiale a primit aprobare.

Dacă în forma proiectului de act normativ depus de parlamentarii UDMR se propunea ca alegerile să aibă loc cu cel mult 90 de zile anterior datei în care ajunge la termen mandatul de preşedinte al României, în urma amendării proiectul stipulează ca alegerile să aibă loc cu cel mult trei luni anterior lunii în care ajunge la termen mandatul de preşedinte. „Ziua alegerilor este duminica. Alegerile au loc cu cel mult trei luni anterior lunii în care ajunge la termen mandatul de președinte. Cu cel puţin 75 de zile înaintea zilei votării, Guvernul stabileşte data alegerilor prin hotărâre”, prevede proiectul de lege în forma amendată de Comisia juridică la propunerea senatorului PSD Laura Moagher, potrivit Agerpres. Nu se încalcă Constituția și nici recomandarea Comisiei de la Veneția. Potrivit Laurei Moagher, prevederile proiectului „nu se înscriu în factorii decisivi care ar determina modificarea rezultatului scrutinului, aspect pe care Comisia de la Veneţia l-a avut în vedere atunci când a recomandat evitarea modificării legislaţiei electorale cu mai puţin de un an înaintea alegerilor”. „Deci nu încălcăm nici recomandarea Comisiei de la Veneţia, nici Constituţia, pentru că la art. 82 alin. 2 se spune destul de clar că preşedintele României îşi exercită mandatul până la depunerea jurământului de preşedintele nou ales”, a spus senatorul PSD Laura Moagher. Iniţiatorii precizează că propunerea legislativă urmăreşte stabilirea unei perioade mai îndelungate în care se pot organiza alegerile prezidenţiale raportat la termenul la care ajunge la final mandatul de preşedinte. Propunerea legislativă şi raportul aferent al Comisiei juridice au fost depuse la Senat, ca primă Cameră sesizată.

Sursa: realitatea.net