Nicușor Dan explică de ce PNL și USR nu ar fi putut guverna fără dialog cu PSD
Președintele României, Nicușor Dan, a declarat marți seară, într-o conferință de presă susținută la Palatul Cotroceni, că PNL și USR nu ar fi putut prelua guvernarea fără un dialog cu PSD, chiar dacă ar fi beneficiat de sprijinul său. Șeful statului a catalogat drept „complet falsă” ipoteza că intervenția sa ar fi putut schimba situația, argumentând că formarea unui guvern necesită o majoritate parlamentară de cel puțin 50%.
„De ce e o iluzie că PNL și USR, în configurația actuală din Parlament, ar putea să guverneze fără un dialog cu PSD, chiar dacă președintele i-ar susține? Bineînțeles, în mod democratic, o parte dintre români susțin PNL și USR. Mulți dintre ei m-au votat și votul lor a fost decisiv pentru a intra în turul doi și, ulterior, pentru a ajunge în poziția asta. Le voi fi tot timpul recunoscător. În linii mari, poziția lor este așa: cea mai bună opțiune de guvernare pentru România este PNL și USR. Mai spun: PSD este un partid nociv pentru România, are un istoric, își protejează clientela. Dar ei mai spun: dacă președintele ar fi susținut cu adevărat PNL și USR, partidele astea ar fi azi la guvernare. Asta e complet fals, pentru că, pur și simplu, 30% e mai mic de 50%. Ca să guvernezi o țară trebuie să ai 50% și niciun președinte dintr-o țară democratică nu poate să suplinească diferența dintre 30% și 50%. Ăsta este răspunsul foarte simplu”, a spus Nicușor Dan.
Președintele respinge scenariile alternative de guvernare
Liderul de la Cotroceni a reiterat că niciun președinte dintr-un stat democratic nu poate împiedica un partid să acționeze prin reprezentanții săi din Parlament, indiferent de deciziile pe care aceștia aleg să le ia. „Același răspuns: niciun președinte din nicio țară democratică nu poate să împiedice un partid să acționeze, prin reprezentanții lui în Parlament, să acționeze într-un fel sau altul”, a afirmat șeful statului.
În plus, președintele a comentat și alte scenarii discutate în spațiul public privind posibilitatea formării unei guvernări PNL-USR și a respins organizarea alegerilor anticipate. „Prima idee – să aducem la guvernare PSD și AUR, să eșueze și, după aceea, să aducem PNL și USR. Și am răspuns la întrebarea aceasta în detaliu, mai devreme. Asta ar însemna să aruncăm în aer țara asta, nu cred că e o opțiune. A doua idee în spațiul public – alegeri anticipate. Din nou am răspuns, am arătat ce ar fi însemnat pentru economia românească, în momentul în care ne aflăm, să facem alegeri anticipate: downgradare foarte rapidă și scăderea bruscă a nivelului de trai”, a transmis acesta.
Nicușor Dan: „E ilogic să acuze arbitrul că 30 e mai mic decât 50”
Totodată, Nicușor Dan a precizat că un partid care nu deține majoritatea parlamentară trebuie fie să negocieze formarea unei coaliții de guvernare, fie să rămână în opoziție și să încerce să obțină o majoritate la următoarele alegeri. „Nu mai există altă posibilitate logică. Deci ești minoritar în Parlament, ai două opțiuni: 1 – reușești să formezi o coaliție majoritară, dar nu vei face tot ce ți-ai propus, pentru că trebuie să lucrezi într-o coaliție; 2 – nu vrei să faci asta, mergi în opoziție și speri să faci mai mult, să guvernezi după alegerile viitoare. Dar e ilogic să acuze arbitrul că 30 e mai mic decât 50. Nu e treaba arbitrului”, a declarat liderul de la Cotroceni.
De asemenea, șeful statului a cerut decență în dialogul politic, criticând atitudinea contradictorie a unor reprezentanți ai partidelor. „Și vreau să mai spun, legat de această chestiune, un singur lucru, într-un registru cumva personal: am văzut mulți oameni la televizor, într-o echipă politică, într-o cheie cumva eroică: ‘noi ne luptăm cu PSD, guvernăm în același timp, ne luptăm și cu sistemul, ne luptăm și cu președintele, care susține și PSD și susține sistemul…’. Foarte bine până aici. Dacă n-ar fi fost alții, în același timp, care, având diverse probleme de guvernare, să nu vină tot la președinte și să-i spună: ‘N-ai putea să vorbești tu cu PSD? Că noi nu putem’. Păi, sau una, sau alta! Bineînțeles că am vorbit cu PSD, dar sau una, sau alta, dacă vrem să avem o minimă decență”, a conchis președintele României.