Deja am făcut demersurile necesare pentru a aplica legea, astfel încât să pot să candidez fără niciun fel de problemă. Deci demersurile sunt făcute, probabil săptămâna viitoare sau în maxim două săptămâni o să înceteze mandatul meu de prefect al judeţului Prahova”, a anunţat, joi, într-o conferinţă de presă, preşedintele PSD Prahova, Virgiliu Nanu. El a precizat, într-o declaraţie pentru News.ro, că a depus oficial solicitarea de încetare a mandatului său de prefect. ”Candidatura mea şi a primarului Andrei Volosevici a fost validată în Consiliul Politic Naţional al PSD, săptămâna trecută”, a mai declarat Virgiliu Nanu.În conferinţa de presă susţinută joi, preşedintele PSD Prahova l-a avut alături pe primarul Ploieştiului, Andrei Volosevici, ales în anul 2020 sub sigla PNL.