Atac dur la adresa Laurei Codruța Kovesi într-un editorial din presa maghiară
Un editorial publicat în Magyar Nemzet, semnat de Zsolt Bayer, o critică extrem de dur pe Laura Codruța Kovesi, în contextul apropierii de finalul mandatului său la conducerea Parchetului European. Mandatul de șapte ani al Kovesi la EPPO se încheie la 31 octombrie 2026, iar din 1 noiembrie instituția va fi condusă de procurorul german Andrés Ritter, numit în martie de Consiliul UE și Parlamentul European.
Jurnalistul maghiar o descrie pe Kovesi ca „una dintre cele mai întunecate, mai respingătoare, mai josnice figuri” și susține că aceasta este în prezent procurorul-șef al Parchetului European.
Dosarul lui Antal Arpad, readus în atenție
Editorialul se concentrează asupra dosarului deschis de DNA în 2015 împotriva primarului din Sfântu Gheorghe, Antal Arpad, legat de utilizarea unui împrumut acordat de Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare. Ancheta a vizat acuzații de abuz în serviciu, trafic de influență și deturnare de fonduri, cu un prejudiciu estimat la aproximativ un milion de euro.
După patru ani de anchetă, dosarul a fost clasat în 2019. Antal Arpad declara atunci că a fost anunțat pe 2 iulie că dosarul deschis de DNA București fusese închis. El a relatat că în 2015 mai multe organe de cercetare au deschis dosare care au fost reunite, că a fost percheziționat și dus la București pentru audieri, primind inițial control judiciar de 60 de zile.
Interceptări și critici privind durata anchetei
Potrivit declarațiilor primarului, dosarul a inclus 11.427 de pagini de interceptări ale telefoanelor mobile sau ambientale, vizând 47 de persoane. Editorialul susține că ancheta a durat aproape trei ani și jumătate, perioadă în care Antal Arpad a fost împiedicat să își exercite funcția pentru anumite perioade, s-a aflat sub supraveghere și a avut restricții de părăsire a țării.
Liderul UDMR, Kelemen Hunor, a criticat durata și costurile anchetei, întrebându-se dacă România mai respectă criteriile statului de drept. El a susținut că scopul anchetei a fost de a descuraja liderii politici maghiari înainte de alegerile din 2014 și 2016.
Alte dosare și acuzații menționate în editorial
Zsolt Bayer enumeră și alte anchete DNA care, în opinia sa, s-au încheiat cu achitări sau clasări, menționând nume precum Victor Ponta, Călin Popescu-Tăriceanu, Ludovic Orban, Vasile Blaga, Dan Radu Rușanu, George Scutaru sau Dan Motreanu. Sunt amintite și cazurile unor lideri locali, între care Radu Mazăre, Nicușor Constantinescu, Tibor Bokor și Róbert Ráduly, precum și dosarulAnnei Horváth, fosta viceprimăriță a Clujului, legat de aproximativ 50 de bilete la un concert.
Editorialul face referire și la acuzațiile formulate împotriva lui Kovesi în perioada în care conducea DNA, inclusiv dosarul deschis după plângerea lui Sebastian Ghiță și acuzațiile legate de aducerea în țară a lui Nicolae Popa. Kovesi a fost pusă sub acuzare în 2019 de Secția pentru investigarea infracțiunilor din justiție pentru luare de mită, mărturie mincinoasă și abuz în serviciu, însă în 2023 Parchetul General a anunțat clasarea dosarului, stabilind că faptele nu există.
Critici privind poziția față de Ungaria
În finalul editorialului, Bayer critică declarațiile atribuite lui Kovesi potrivit cărora activitatea EPPO în Ungaria nu ar reprezenta o încălcare a suveranității țării. Jurnalistul pune aceste afirmații în legătură cu cazul lui Antal Arpad și cu anchetele care i-au vizat pe alți politicieni maghiari din România, încheind într-o notă extrem de agresivă la adresa fostei șefe a DNA.