Senatorii PSD au votat sprijin financiar pentru crescătorii de porcine
Senatorii PSD au susținut în Parlament o inițiativă prin care crescătorii de porcine vor beneficia de un ajutor de minimis, măsură menită să acopere costurile legate de biosecuritate și să prevină răspândirea pestei porcine africane în România. Sprijinul vizează gospodăriile populației cu 1–5 capete, precum și exploatațiile comerciale mici și medii de până la 50 de capete.
Senatorul PSD Sorin Moise, membru în Comisia pentru agricultură, industrie alimentară și dezvoltare rurală, a declarat că sumele vor fi achitate într-o singură tranșă, astfel încât fermierii să aibă un flux de numerar util pentru a face față dificultăților financiare generate de aplicarea regulilor sanitar-veterinare. „PSD va susține orice inițiativă care sprijină crescătorii de animale din România”, a afirmat acesta.
Fonduri europene obținute de Ministerul Agriculturii
Săptămâna trecută, la Consiliul European de Agricultură și Pescuit (AgriFish), unde a fost prezent ministrul Agriculturii, social-democratul Florin Barbu, a fost aprobată includerea ajutoarelor naționale tranzitorii pentru fermierii români în viitoarea Politică Agricolă Comună. Potrivit senatorului Sorin Moise, decizia oferă fermierilor bani pe care se pot baza pentru a se dezvolta și a reduce decalajul față de ceilalți fermieri europeni.
Fără această decizie, plățile pentru fermieri și crescătorii de animale s-ar fi oprit peste un an, a precizat senatorul din Brăila. Pentru anul de cerere 2025, ajutoarele naționale tranzitorii au însumat circa 918 milioane de lei, din care 610 milioane de lei pentru crescătorii de animale.
„România trebuie respectată în Europa, nu în afara ei. Nu ne certăm cu Europa și nici nu acceptăm tot ce vine de la Bruxelles. Ne apărăm interesele”, a subliniat Sorin Moise, arătând că aceasta este schimbarea de direcție promisă de PSD la guvernare, cu accent pe problemele oamenilor.