R. Moldova ia decizie politica care va infuria Rusia.

Guvernul de la Chișinău urmărește integrarea economică a Transnistriei în cadrul Republicii Moldova până în 2030, a declarat vicepremierul moldovean pentru Reintegrare, Oleg Serebrian.”Un Guvern își pune sarcini, nu pronosticuri. Și sarcinile pe care ni le punem noi sunt ca, cel puțin până în 2030, cu regiunea transnistreană să fie încheiat dacă nu procesul politic de reglementare, cel puțin la nivel economic regiunea să fie practic integrată într-un spațiu vamal, fiscal, monetar cu malul drept. Asta înseamnă mai mult de jumătate din procesul propriu-zis de integrare, pentru că orice proces de reintegrare are mai multe componente, inclusiv componenta economică, care este de bază” a declarat Serebrian, scrie deschide.md. Vicepremierul pentru Reintegrare a dat exemplul reunificării celor două Germanii, în cazul cărora primul pas a fost cel economic, nu pasul politic.

Oficialul susține că există opțiuni și păreri diferite legate de viteza cu care Chișinăul trebuie să înainteze., dar și că autoritățile se vor consulta în permanență cu partenerii externi cu privire la acțiunile pe care le vor întreprinde în vederea reintegrării economice a regiunii transnistrene.

Sursa: