Scandal la audierile miniștrilor propuși de Siegfried Mureșan
Audierile miniștrilor propuși pentru formarea viitorului Guvern, condus de Siegfried Mureșan, au fost marcate de tensiuni și conflicte verbale. Raluca Turcan, propusă pentru funcția de ministru al Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale, a fost atacată dur de senatorul PACE – Întâi România, Ionel Carp.
Senatorul Ionel Carp a acuzat-o pe Raluca Turcan că guvernarea condusă de Ilie Bolojan a afectat grav categoriile sociale vulnerabile. „Ați susținut reforma, așa-zisa reformă a domnului Bolojan, și ați fost de acord cu marea reformă pe cele mai vulnerabile categorii sociale. Ați nenorocit mamele care își cresc copiii, ați nenorocit pensionarii care au pensii mai mari de 3.000 de lei, ați nenorocit persoanele cu dizabilități. Și să ne ducem mai departe: ați nenorocit și profesorii, și studenții, și elevii, și bursele sociale”, a declarat Ionel Carp.
De asemenea, senatorul a întrebat-o pe Raluca Turcan de unde mai are curajul să ceară votul Parlamentului. „De unde mai aveți atâta curaj, ca să nu spun atâta obrăznicie, să veniți în fața noastră să ne cereți să vă dăm votul, în condițiile în care premierul desemnat, noul premier desemnat, a spus că nu vrea decât să continue reforma domnului Bolojan”, a afirmat Ionel Carp.
Tensiuni și în comisia pentru Sănătate
Oana Gheorghiu, propusă pentru funcția de ministru al Sănătății, a primit aviz nefavorabil în Comisia pentru Sănătate, unde audierile au degenerat în polemici. Alexandru Rafila, fost ministru al Sănătății, a intervenit într-un schimb tensionat de replici.
„Vreți să continuăm polemic sau vreți să continuăm rațional? Dacă vreți să continuăm polemic, sunteți mult mai bun decât mine, recunosc. Pe mine mă bateți cu experiența. Da? Vă rog. Deci eu aș vrea să-i rog pe colegii de la USR să pună o întrebare”, a declarat Alexandru Rafila.
Un membru al comisiei l-a întrerupt, menționând: „Nu suntem la ora de microbiologie. Deci, sunt reguli pe care trebuie să le respectați și voi PSD-ul. O întrebare, un răspuns. Nu comentați la fiecare răspuns! Nu este procedura pe care..” Un alt membru al comisiei a intervenit: „Vă rog frumos, domnule președinte… Doamnă președinte, că-i la stânga. Vă rog frumos să-i tăiați microfonul domnului Ungureanu, că tot intervine!”
Audierile miniștrilor propuși pentru Guvernul Siegfried Mureșan continuă, în contextul unor dezbateri tensionate în comisiile de specialitate.