Incendiu la o școală din Neamț: zeci de elevi și trei profesori s-au autoevacuat

Incendiu la o școală din județul Neamț: 36 de elevi și trei profesori s-au autoevacuat

Momente de panică luni dimineață într-o unitate de învățământ din satul Bistrița, comuna Alexandru cel Bun, județul Neamț, după ce un incendiu a izbucnit la tabloul electric al clădirii. Pompierii au fost solicitați printr-un apel la 112, după ce în școală a fost simțit miros de fum.

Reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență Neamț au precizat că fumul a provenit de la un incendiu care s-a manifestat la un tablou electric situat la etajul clădirii. Până la sosirea echipajelor de intervenție, s-au autoevacuat 36 de elevi și trei cadre didactice.

După ajungerea la fața locului, pompierii au intervenit pentru evacuarea fumului din clădire, în urma incendiului izbucnit la tabloul electric. Nu au fost raportate alte victime sau persoane aflate în pericol.