Kelemen Hunor, înaintea votului de învestitură: „Nu am nicio emoție, trece”
Președintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat marți, înaintea votului din Parlament pentru învestitura Guvernului condus de Luca Niculescu, că nu are emoții în privința rezultatului și că Executivul va obține votul de încredere.
„Nu am nicio emoție, trece”, a spus Kelemen Hunor, referindu-se la votul acordat noului cabinet.
Întrebat despre poziția liberalilor nemulțumiți, liderul UDMR a precizat că unii dintre aceștia ar urma să lipsească de la vot pentru a nu se pronunța împotrivă, însă absența lor nu va influența rezultatul final. „Sunt câțiva, am înțeles, care nu vor veni la vot, ca să nu voteze împotrivă, dar nu schimbă în niciun fel scorul final”, a arătat el.
Kelemen Hunor a subliniat că succesul guvernului va depinde în mare măsură de modul în care Luca Niculescu și miniștrii săi vor dialoga cu PNL, USR, UDMR și cu celelalte formațiuni care nu fac parte din Executiv, având în vedere că nu va exista o majoritate stabilă. El a explicat că, pentru orice proiect, ordonanță de urgență sau politică publică, guvernul va trebui să găsească o majoritate și să poarte un dialog cu partidele din Parlament.
Președintele UDMR a propus, de asemenea, acordarea unei perioade de șase luni pentru noul guvern. „Din punctul meu de vedere, cel puțin așa cum consider eu, trebuie să dăm o perioadă de șase luni de zile. Asta ar însemna că noi, până în aprilie, până în mai, nu depunem moțiune de cenzură, nu votăm moțiune de cenzură, dacă guvernul respectă angajamentele”, a mai spus Kelemen Hunor.