Senatorul Ninel Peia a adus agheasmă, tămâie și busuioc în Parlament, în ziua votului de învestire a Guvernului
Senatorul Ninel Peia a apărut marți, 20 octombrie, pe holurile Parlamentului cu agheasmă, tămâie și busuioc, obiecte pe care, potrivit propriilor declarații, intenționează să i le ofere premierului desemnat Luca Niculescu. Gestul a avut loc chiar în ziua în care parlamentarii urmează să voteze învestirea noului Guvern.
Abordat de jurnaliști pe holurile Legislativului, care au vrut să afle ce reprezintă obiectele cu care venise în ziua votului pentru învestirea Guvernului Niculescu, senatorul le-a prezentat pe rând. „Avem busuioc. Avem și tămâie. Avem și busuioc verde”, a spus Ninel Peia.
Mesajul senatorului pentru premierul desemnat
Întrebat de ce a adus agheasmă, tămâie și busuioc în Parlament, Ninel Peia a explicat că intenționează să i le ofere lui Luca Niculescu, pentru ca acesta să le folosească după ce va ajunge la conducerea Guvernului. Senatorul a precizat că obiectele ar trebui folosite pentru a alunga din Palatul Victoria ceea ce el a descris drept „duhurile negre, useriste și bolojeniste”.
„Să dea cu agheasmă, să aprindă tămâie, să alunge duhurile negre, useriste și bolojeniste din Palatul Victoria”, a declarat Ninel Peia.