Israel – conflictul escaladează rapid

Iluzii deșarte într-o lume în flăcări

Într-o lume în care speranța și dezamăgirea se împletesc într-un dans macabru, așteptările noastre, ale tuturor, erau ca teroriștii Hamas să-i elibereze pe ostaticii israelieni, iar Israelul, într-un gest de reciprocitate, să ofere libertatea unui număr de prizonieri. În acest tablou, pacea în Gaza părea să fie o concluzie inevitabilă. Însă, iluziile noastre s-au dovedit a fi deșarte, iar forțele care se opun unui acord în Orientul Apropiat au arătat că sunt mai puternice decât speranțele noastre.

Scânteia care se poate transforma în vâlvătaie

În acest teatru al conflictelor, o scânteie poate deveni într-o clipă o vâlvătaie. Aceasta nu este doar o constatare personală, ci o concluzie la care au ajuns cei mai importanți analiști din lume, atunci când își exprimă părerile asupra situației din Israel. Și nu doar ei, ci și cei mai importanți aliați ai Israelului.

Visul unei păci trainice

O pace trainică nu se poate realiza decât în condițiile puse în urmă cu aproape 80 de ani de rezoluția Organizației Națiunilor Unite. Două state pe același teritoriu, Israel și Palestina. Israel s-a conformat acestei rezoluții, iar evreii și-au edificat un stat. Însă, din motive încă neclare, palestinienii, în loc să își construiască un stat, s-au rezumat la nivel de „autoritate”. Iar Autoritatea Palestiniană a scăpat de sub control Gaza.

Gaza, un butoi cu pulbere

Gaza, căzută sub puterea absolută a organizației Hamas, a detonat o adevărată bombă pe teritoriul Israelului. Și pe măsură ce numărul victimelor din Gaza crește exponențial, forțe externe, care se erijează în porumbei ai păcii, nu fac altceva decât să toarne gaz peste foc.

Drumul sinuos către pace

Pentru o soluție de pace în Gaza trebuie în prealabil stabilit cine cu cine negociază și cine garantează o înțelegere. Poate negocia un stat cu o simplă organizație, care între altele este și clasificată drept teroristă? Drumul către răspuns trece din păcate prin mai multe capitale ale lumii. Prin Washington, Beirut, Qatar, Istanbul și Iran, unde liderul Hamas a fost tratat cu deferență și respect, în ciuda acțiunilor sale.

Sursa: Top Secret Craiova