Luca Niculescu: „Reformele bune se fac pe baza datelor, a realității din teren”
Luca Niculescu, premierul desemnat de președintele Nicușor Dan, a transmis un nou mesaj după nominalizarea sa pentru formarea noului Guvern, vorbind despre experiența acumulată în ultimii patru ani în procesul de aderare a României la Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE) și despre direcțiile pe care vrea să le urmeze în perioada următoare.
Luca Niculescu consideră că procesul de aderare la OCDE a reprezentat una dintre cele mai importante experiențe profesionale ale sale și, în același timp, o analiză amplă a modului în care funcționează statul român.
Peste 100 de reforme, în procesul de aderare la OCDE
Luca Niculescu a enumerat domeniile analizate în cadrul procesului de aderare, de la economie și administrație până la educație, sănătate, companii de stat, piața muncii și fiscalitate. Potrivit acestuia, experiența ultimilor ani i-a consolidat convingerea că reformele trebuie construite pornind de la date concrete și de la realitatea din teren.
„În ultimii patru ani am coordonat procesul de aderare a României la Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE). A fost cea mai intensă experiență profesională pe care am avut-o vreodată și o radiografie extraordinară a statului român: a economiei, administrației, educației, sănătății, companiilor de stat, pieței muncii, fiscalității. Am învățat în acești ani un lucru important: reformele bune se fac pe baza datelor, a realității din teren și a altor experiențe de succes. Și se fac pentru oameni”, a transmis politicianul.
El a adăugat că procesul de aderare la OCDE a însemnat deja peste 100 de reforme pentru România și că își dorește ca această muncă să continue și să devină una dintre bazele programului de guvernare. „Nu pentru că o recomandă OCDE, ci pentru că sunt idei bune pentru România, evaluate și testate în unele dintre cele mai performante economii ale lumii”, a explicat Luca Niculescu.
Apel la consens politic
Premierul desemnat a vorbit și despre cooperarea politică din perioada procesului de aderare, arătând că partidele au reușit să susțină împreună un obiectiv important pentru România, dincolo de diferențele dintre ele. „Acest consens a contat enorm. Sper să găsim aceeași deschidere și acum, în jurul unui program realist, construit pornind de la ceea ce ne unește. Sunt deschis la discuții și respect ideile bune, indiferent de unde vin”, a mai transmis Luca Niculescu, pe pagina sa oficială de Facebook.