Ministrul Familiei si seful ANPDCA trimit control la DGASPC Sector 4

La cererea Primăriei Sectorului 4, în subordinea căreia funcţionează Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 4, ministrul Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse Natalia-Elena Intotero şi preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie Rareş-Petru Achiriloaie vor dispune trimiterea echipelor Corpului de Control la DGASPC Sector 4, pentru a verifica dacă au fost respectate procedurile şi prevederile legale în domeniul protecţiei drepturilor copilului. Acțiunea vine după ce au apărut informații că ar exista o reţea de prostituţie în Sectorul 4, care ar fi condusă de un angajat al DGASPC, iar mai multe fete care provin dintr-un centru de tip familial ar fi fost violate şi abuzate sexual. „Din acţiunea de control vor face parte reprezentaţi ai Ministerului Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse şi ai Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie”, arată comunicatul de presă al Ministerului Familiei.

Potrivit celor comunicate public de către Primăria Sectorului 4, autoritatea locală a înaintat, încă din decembrie 2023, o sesizare către Secţia 15 Poliţie care, ulterior, a fost direcţionată către Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) pentru investigarea situaţiei semnalate şi pentru dispunerea măsurilor legale în regim de urgenţă.
Sursa: realitatea.net