Democrații au preluat controlul ambelor camere ale Congresului după alegerile de la jumătatea mandatului
Donald Trump a suferit o înfrângere severă la alegerile de la jumătatea mandatului, desfășurate pe 3 noiembrie. Democrații au câștigat controlul ambelor camere ale Congresului și au obținut victorii în state dominate de republicani timp de zeci de ani. Printre învingători se numără mai multe personalități pe care liderul de la Casa Albă le-a atacat direct în timpul campaniei.
Abdul El-Sayed, primul musulman ales în Senatul SUA
Cel mai cunoscut dintre câștigători este Abdul El-Sayed, democratul din Michigan care a devenit primul musulman ales în Senatul Statelor Unite. Acesta a candidat cu promisiuni privind accesul gratuit la servicii medicale și limitarea influenței banilor în politică. În campanie a fost criticat dur și ironizat de vicepreședintele SUA și de Donald Trump din cauza etniei sale.
„Meritați mai mult decât un șmecheraș care ar trebui să-și țină gura și să arate puțină recunoștință față de țara care i-a oferit totul”, declara JD Vance, vicepreședintele SUA. La rândul său, Trump afirma: „Numele lui este Abdullah-ceva, la, la, la. Abdullah, ba, ba, ba. Mohammed El-Sayed. Deci al doilea său nume este Mohammed.”
Imediat după victorie, El-Sayed a replicat ironic: „JD… Habibi, există o dulce ironie în faptul că ești obligat prin Constituție să-mi administrezi jurământul în ianuarie. Donald, uite, știu că ai probleme cu pronunțarea numelui meu. După ce JD mă va învesti în ianuarie, poți să-mi spui pur și simplu «senator».”
Democratul nu este lipsit de controverse. După aflarea rezultatelor, a fost filmat în timp ce ia la rost un jurnalist britanic care încerca să îi pună întrebări: „Ești înscris pe listele electorale din orașul Michigan? Atunci de ce m-ar interesa să discut cu tine? Cine ți-a dat voie să vii la mine? Ești jurnalist în Marea Britanie. Știi câte voturi vreau să obțin în Marea Britanie? Zero.”
James Talarico a câștigat un loc în Senat, în Texas
Un alt democrat criticat direct de Trump este James Talarico, care a câștigat un loc în Senat, în Texas, după ce a promis reducerea taxelor, salarii mai mari, educație accesibilă și anularea datoriilor medicale. „Știți ce înseamnă să fii vegan? Veganii nu se descurcă prea bine în Texas”, a declarat Trump.
Liderul de la Casa Albă nu s-a oprit doar la ironii. În campanie, a cerut FCC, echivalentul CNA-ului din România, să blocheze difuzarea la televizor a interviurilor cu democratul, invocând criticile directe aduse politicii impuse la granița cu Mexicul. „Sfânta Scriptură ne spune că nu poți să-L iubești pe Dumnezeu și să-i urăști pe ceilalți oameni. Nu poți să-L iubești pe Dumnezeu și să-i abuzezi pe imigranți. Nu poți să-L iubești pe Dumnezeu și să-i asuprești pe cei săraci”, a declarat Talarico.
Chris Pappas, primul bărbat declarat homosexual ales în Senat
Un alt nume controversat este Chris Pappas, primul bărbat declarat homosexual ales în Senatul american. Democratul din New Hampshire a promis reducerea prețurilor la medicamente, iar discursul său după victorie a stârnit reacții contradictorii. „Sărbătorim o victorie pentru oricine, fie că este de stânga, de dreapta sau de centru, care se confruntă cu creșterea vertiginoasă a costului vieții, de la benzină la alimente și până la locuințe. Vreau să-i mulțumesc celui de lângă mine, minunatul meu soț, Van”, a declarat Pappas.
Jon Ossoff, numit „noul Obama” de susținători
Și Jon Ossoff se numără printre marii câștigători. Acesta a promis reducerea costurilor medicale, creșterea numărului de locuri de muncă și protejarea dreptului femeilor la avort. Numit „noul Obama” de susținătorii săi, Ossoff a avut o ascensiune impresionantă în ultimul an și a ajuns în fruntea candidaților democrați cu șanse la Casa Albă. „Poporul american a condamnat depravarea, corupția și incompetența președintelui eșuat «rață șchioapă» Donald J. Trump”, a afirmat senatorul democrat.
Adam Hamilton, pastorul susținător al comunității LGBTQ+
Lista este completată de Adam Hamilton, pastorul uneia dintre cele mai mari biserici metodiste din America. A fost criticat dur de conservatori pentru că susține comunitatea LGBTQ+. În campanie le-a promis votanților reducerea facturilor la energie, a costurilor locuințelor și a cheltuielilor medicale. Trump și vicepreședintele JD Vance au mers personal în Kansas pentru a-l susține pe adversarul său.
Un semnal de alarmă pentru Donald Trump
Victoria democraților reprezintă un semnal puternic de alarmă pentru Donald Trump. Liderul de la Casa Albă și-a pierdut scutul republicanilor care îi susțineau constant alegerile și îl apărau împotriva dosarelor penale deschise pe numele lui. Noii lideri democrați promit să conteste politicile administrației și fac demersuri pentru a redeschide ancheta despre legăturile dintre Trump și criminalul sexual Jeffrey Epstein. Nu este exclus, spun experții, ca democrații să încerce să demareze inclusiv procedura de suspendare a lui Trump.